Amanecer con tango

Posted: August 3, 2020 in Uncategorized

Me encanta que te deslices sobre las piedras mojadas de la ciudad vieja.

Las sábanas pretenden cubrir, pero yo sé de sobra cómo tus nalgas se pelean una con la otra y se echan sobre la superficie grave.

Como a una ventana aplastan el suelo cuándo, sorprendido, este se vuelve tobogán. Una suerte de barranquismo urbano.

Y si te caes de cara, por más plano que se te vuela tu angélico rostro, habrá por dónde respirar, por entre los cubos de granito ciruela.

Inspirarás entonces el perfume de la flor de césped desde muy cerca a la raíz, en todo caso al nivel de la tierra, trasformada en pavimiento.

Por mí, que llueva día y noche, para que estés siempre corriendo, buscando cobijo, a veces entre mis objetos de artesanía, a veces entre las patatas bravas, y si no, en un atlas de geografía económica.

Me dices: Como parte de la casa de Bourbon Parma, tienes el derecho y la obligación de seducirme por tan solo respirar como un cisne. El cardenal hace mucho que sabe de Usted.

En vez, mi derecho y obligación es atarte a mi pie, para que te medio levantes, medio caes y seguramente arrastres por mí como en el tango cada vez que me intente escapar.

Lo más hondo es incomprensible fuera de su respectivo nivel vibracional.

Fabulă cu prune

Posted: August 1, 2020 in Poeme în română
Tags: , ,

De peste timpuri alunecă prune. Ele cad pe cea mai alertă piesă de vestimentație. Lumânările sunt îngropate pe jumătate și norii iată au venit colindători.


Fire de iarbă se îndoaie pe sub pântecul perfect rotund al cailor călăriți. Încordate sub brațul călărețului, nările expandate bat ritmul arăbesc în șoaptă.


Putere de muncă și distracție veșnică la ceas aniversar al palatului de vară de la Sovata sau Amara ca cireșele de dinaintea ursului neașteptat de abil la pus laba pe zmeură.


Spre seară se înfundă cu capul în movilița de blană moale și îl trece un cutremur când își adaptează temperatura la noile condiții de microcosmos.


Privind lumea invers extazul prunelor în cădere e de la sine înțeles. Soarele încă nu le-a rumenit peste tot și petele sângerii lucesc hoț în lumina lumânării.


După ce s-au dolofănit toată tinerețea și și-au crescut crestătura perfectă între omoplați sau fese sau buze sau gropițe se aruncă neștiutoare în aventura vieții lor.


Fiecare își ia o dată tot curajul de a-și iubi viața necondiționat și a se deda fară pregetare la momente atempo-spațiale de sublim și râs de bine. Și ea.


În cădere liberă o flutură vântul de miazăzi cu deformare de traiectorie de se strânge ca un giulgiu în jurul sâmburelui cu viermuș dormind lângă ouă.


Încă un vers și se dă cu capul de iarbă de-i răsună interiorul ca un fum de stele. Se rostogolește artistic înspre rădăcina din care a plecat și leșină.


Până să se dezmeticească din nou, șarpele a ieșit din lac, s-a dat după copac, și a intrat iarăși în lac. Își dea seama după sosul de fenicul pe care l-a lăsat piciorul lui ieșit din casă.


Cum se legănă pe sub crin, pe piatra în jos, întâlnește urma ceruită de lumină, un fel de sâmbure trecut prin secole de transformări, prelins pe propria-i existență.


Melcul de prună trece prin apus.

Aproape opac la prici
Un copac cu bezele
Și înghețată de mango
 
Pune radacina unde am pus aripa
Jos se intoarce senin si trece
Peste crâmpeie de luciditate

Vârful zborului în unghi se rotește
Sudând conștiința noastră de veac
Oamenii lui suntem

Adierile de idei care cad printre vișine
Printre firele de iarbă ca fibre de mușchi
Stralucesc mai bine in matase mov
 
Picuri rari se scurg din tinerețea noastră
Visând tânjim tot mai puțin
Nețărmuritul nu se apleacă peste moment
 
Se poate despărți și pelicanul in două
Și țărmuri de conștiință se topesc in răsărit
Fugar se lasă vălul pe știință
 
În centrul rotirii de zimbri ostili
Se priponesc privirile prin pânza de păianjen
Doar amintirile răzbesc prin pulberea de coarne
 
Zadarnic te împotrivești
Apusul nu se urnește din seară
Zarul văii de la Căliman
Zideste zeu zvelt zilei.

Apus cu ploaie

Posted: June 18, 2020 in Poeme în română

Iar vreme binecuvantata se casca si ne integreaza-n absolut

Mai stii, e vremea noastra preferata, de scris, de respirat si de tacut.

Cer inviat ma scormone in suflet, vorbeste rar si clar si apasat

Sinteza clipelor se ilustreaza – uite! – cu grav raspuns pe firmament curat.

Cand norii se deschid sa imi aduca iarasi mareata mare picurata pe real

Cu-acelasi arsenal de nuante mute se libereaza un razboi emotional.

Mi-e dor de ce ar fi putut sa fie, iar nu am dat cocosului sa bea.

Si sub burice poezia stie cum s-arcuiasca un extaz fara de ea.

Singuratatea-i libera de vina, mireasa a ulcelelor de lut

Ce dintr-a nemuririi tina ne reconstituie ca pe un arc prezent – trecut.

Creatia in zei ne intrupeaza cu fiecare vis infaptuit

Iar constiinta impreuna ne leaga ca pe copilul reintors in paradis.

From my undefined, unaccounted, untouched place in time I contain all the worlds.

. .

This transparent blood keeps

dripping like the Chinese drop onto

my stone

I’m losing it, I’m going, going…

.

I keep pulsating from the grave

straight into the back of your eye

your one and only

the unattained

the green, green grass in the censer

that thick in-fumation of the boundless time

.

Three times surrounding

In-chanting

In-carnate

In-side

Alive

.

I am

and will always be

here

on your eye-lids,

pumping your blood

in your appendix

delivering

foetus after foetus

drilling the virus out of you

vomit

bleed

cry

die

dice

dry

drip

peak

lift

spring

jump

fly

push it!

Feed your liver

Give the fear

Give in

Give up

Die

Die

you need it

you pace it

you like it

you need me!

Fly

Sigh

silence

.

You find your body is at home

Soon your self will join.

The exhaustion is joy

.

You will sleep

The forest will grow

The grapes will ripe

You’ve only just arrived.

Breath, breath, breath

Silence.

Light.

Vita supureaza viata

Transformarea se acutizeaza

Ordonarea crengilor in lada relaxeaza

Duc o existenta viteaza

Imi plac perioadele din zori

Pline de neivite culori

Boboci stand sa explodeze-n flori

Momentul perfect sa mori

Biserica mea e un turn de apa

Cand se pravaleste sangele prin el crapa

Gandul necurat si mi se-adapa

Sufletul din bucuria intrupata

ca sunt

Rasarit cu Corona

La mijlocul coroanei un cuplu de porumbei isi lasa umbrele sa alunece pe linia punctata a crengilor.

Am intrat in clubul de la ora cinci pentru a vedea rasaritul din spatele zarzarului inflorit.

Nici o frunza, doar o cascada de flori da consistenta noptii.

Confetiile mi-au astupat vederea spre cimitir.

Miros de fum ne incalzeste viitorul.

Candva zarzarul se va transforma in rasarit.

To be

Posted: March 21, 2020 in Poems in English, Uncategorized
Tags: , , , ,

IMG-3177

I am.

the New World

is my lymphatic system.

 

I am.

Blissful to be

at the perfect second, in the ideal position

to catch the droplets of life sprinkled by the galloping mane.

 

I am

infected I root the fields,

absorb the lakes, bore myself into the mountains

graze on the spinach, bathe in the cream of my prime hour.

 

I am

the beginning, fresh life, love and passions

of the kind that can’t but transform

I am fire.

 

I am

laughing crying, in my home,

wearing my crown, ecstatic that it’s happening, alas,

I am ready!

 

 

IMG-3209

Cu gustul de pamant in gura, cu inteparea de gaz lacrimogen in nari si cu sovaiala celui care isi da seama ca deja s-a aruncat in hau, cer bibliotecarei cartea de pe raftul “Carti interzise de-a lungul timpului”.

Nu sunt gata, in ciuda lacrimilor care in sfarsit mi-au curs pe ultimele pagini ale cartii, pe care in  sfarsit le-am lasat sa dea expresie zbaterii prin asociere in care mi-am torturat mintea in ultimele doua saptamani, nepermitandu-mi totusi sa ma azvarl in profunzimea experientelor mele si ale tuturor viilor si mortilor, cunoscutilor si necunoscutilor din Palestina si din Israel pe care i-am ferecat departe in trecut. Ca si Dalia, Amal, probabil si Sara, mi-am ascuns vreme de zece ani durerea, furia si neputinta in scrasnetul din dinti. Durerile de cap si depresia au ajuns atat de puternice incat nu mi le puteam relaxa decat cu pastile sau fumand. Problema era cand imi trecea efectul pe la mijlocul noptii si mintea mea revenea la torturile ei: am participat, particip fara sa vreau la oroarea in continua perpetuare a chinurilor acestui neam? Un Holocaust contemporan, continuu, mut.

Durerea victimelor se coaguleaza ca niste bucati gelatinoase de sange, inchizand in opacitatea lor adevarul intamplarilor, parca pentru a-l feri de intinarea memoriei, oferind un omagiu permanent acelora retezati cu putin inainte sau putin dupa momentul prezent. Cuvintele suna atat de fade, precum si orice as putea face eu, incat continui sa nu fac nimic, si un nou tunami de manie impotriva mea si a tuturor ignorantilor de pe lume se ridica ca un zid al plangerii. Asa au castigat razboi dupa razboi, prin tactici psihologice de asediere, prin decimarea iubirii, visurilor, demnitatii si planurilor de viitor. Asa continua sa castige indepartarea nostalgica si tremuratoare a acestor stafii de care le e atat de frica, pe lesurile carora au facut sa infloreasca desertul.

E o vorba in Gaza: “Pamantul se lumineaza singur!”

Cititi *Dimineti in Jenin*!

Image  —  Posted: February 21, 2020 in Ganduri, Press
Tags: , , , ,

IMG-1486 (1)

After the many downpours which rocked the little boat of our ignorant universe, my legs are shaking from so much counter-balancing, my hands can no longer stretch higher than my eyebrows and my eyes no longer see those lights gently dyed in nuances of old books.Still, every summer I am surprised again by the ambiguity of my feelings towards the wave of jellyfish. I am bothered by the itch of their approach, I am burned by their hugs, I loathe their appearance of mucus balls when they lie dead on the beach, I am intrigued by the stiffness of their corpses in the evening.

 

But at sea, oh yes, when they hide and discover themselves in the narrow stretch of sand eternally flipped by the waves, when they float with the elegance of all things white, and when they propel themselves towards the light without fear of melting their skirts, when they make horas of aquatic angels around my boat, when they live and fly and shine and flutter their charms and spasms, when they relish in their togetherness and elate in their uniqueness, how could one not love them …

 

The jellyfish only come by these parts of my world once a year, to die near some shore, this shore of a beautiful, ignorant and self-contained universe. Jellyfish only come here for two weeks a year, the week that just happened and the one that will start tomorrow. Like the jellyfish, my thoughts of you. Then there is this wave of tremendously thick humidity that envelops me every time a wave crashes into the amphitheater of my nights, on the beach of my sunsets.

 

The jellyfish, white blood cells of my years after our transformation, encourage me to wish you a beautiful birthday and three times more to come!

Image  —  Posted: July 14, 2019 in Poems in English, Uncategorized
Tags: , , ,