Într-una din aceste raze imaginile s-au descompus pe dos.
Totul e conform gravitației.
Nu știam cum se acordează un caleidoscop.
*
Un perpetuum mobile își desprinde ancora din asfalt
și se avântă spre porțile deschise ale cerului.
Un fluture cu o singura aripa acoperă soarele în picaj.
Cuptorul inundat de vise a crăpat pe la dârlogi.
*
Încet gheața iese la suprafață ca în fiecare primăvară,
înainte de îmblânzire. Calul trage la vatră.
Trenul cască, vântul urcă pe pereții mei interiori,
pe unde se construiesc poduri între artere.
*
Liniște! Vine apusul!
*****
Crucea ne stă pe dinainte.
Cinci spade contorsionate îndărăt.
Tot așteptam să se nască, mijim o nară,
poate s-a înnegrit țărâna pe dedesubt.
*
În acest castel brâncovenesc purjarea
este articulată în la minor. Înșiruirea de
statui de ceară ne împlinește.
*****
Nu-i așa. Știi. Știm. Poate fi oricum.
Ne e așa ușor să întoarcem masa în orice
direcție și să mergem înainte cu orice poveste.
Pe garduri încep să crească ramuri de brad.
*
Stelele crapă ochiul, mărul supurează,
versul dărăcuiește înțelesul.
*
Putem alege să ne uităm prin creier: multe proiecții,
Sincope și frici către realități cuantice. Putem
să le evităm manifestarea, înlocuind frecvența sursă,
putem? Sunt atâtea accidente pe această centură
de castitate a autenticității noastre.
*
Putem alege să ne uităm prin inimă, chiar
dacă doar uneori, parțial, indefinit. Chiar
dacă extorsiunile vor crea derapaje și
cascadoriile mereu au un risc real.
*
Atâta vreme cât avem plasa de siguranță
din fibrele ființei celuilalt, salturile sunt spre soare.
Când ne deconcentrăm sau deconectăm,
ne scapă puterea printre degetele mumificate ale
așteptărilor din cârcă și saltul se rostogolește în praf.
*
În resetare mereu apare lumina zorilor.
Acest râu infinit tremură printre pești,
cu pietrele lui incandescente,
cu broaștele lui ca iarba crudă,
cu aluatul de pâine integrală în albie
și cu reflexia desprinderii de aură.
*****
Ce bine că s-a dus șarpele la culcare,
deși cu un ochi, al treilea, pândește răsăritul
pe Valea Prahovei. Curge soarele
peste cascada armonizată din adâncul ființei,
mi se descâlcește parul în vânt,
lemnul care suntem primăvara înverzește.
*
Mi-a umblat dorul ca viermele în untură.
Așa, aici, acum, din cădere liberă levitez
într-un alt timp-spațiu, cu toate simțurile activate,
cu liniștea și tăcerea ce toate le știe, toate le poate.
Un pic ne îndepărtăm, uneori ne strigăm
de peste deal, ne îndepărtăm.
*
Ca un melc cu antenele
ochi spre noua fire
strălucesc în noapte,
strălucești în noapte.
Like this:
Like Loading...
Aaariadna's Blog 