Adrian Paunescu

Posted: November 5, 2010 in Poeme în română, Uncategorized
Tags: , , , , ,

Acum doi ani, la Ploiesti, am cantat in sala impreuna cu atatia OAMENI, impreuna cu Adrian Paunescu si Tatiana Stepa: “enigmatici si cuminti, terminandu-si rostul lor”…acum nici unul nu mai este aici. Singurul lor prezent suntem noi. Suntem fiii pentru a caror erori au platit ei, au platit Grigore Vieru, Florian Pittis, Ion Stratan, Octavian Paller si platesc in continuare Fanus Neagu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, platesc prea multi, noi unde suntem, povara ni se ingreuneaza mereu, o rechemam la infinit!

Ei ne şopteau dintre viaţă şi moarte, de la limita dintre cercuri care doar o dată se poate atinge. Singura limită care există mai presus de noi, dar o simtim doar când ne infigem o singura apocaliptica data coltii insangerati de mistret nebun in propria noastra beregata. Marginea nu se poate atinge decat atunci cand trecem de ea, pentru ca limita nu apartine trecerii, ci deja celeilalte lumi. Dumnezeului pe care de atatea ori l-am omorat ma rog acum sa lase sa existe trecere macar pentru ei!

Te întâmpina pe stadioane arhipline

alaiul tău de tânăr,  ultim drum

pe când te înălţai din trupurile pline

de dragoste, de infinit prezent, de scrum.

Doar între noi cand se deşiră mute

nopţi albe, zile negre, disperări în zori

când am uitat alunecarea versului pe corzi stătute

şi nu mai ştim să declinăm poemele cu flori

Acum şi atunci când cel mai mult nevoie avem de tine

Să vii tunând cu vocea ta să ne trezeşti

să se ridice harul sfintei Bucovine

să ne-amintească vârful timpului la Bucureşti.

Spunea maestrul “N-am crezut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de semnificaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toată această absurditate se va referi la mine!”… Nu! Nu se referă la dumneavoastră, la tine. Atâta vreme cât ne mai atingem încă mâinile tremurânde, tu, dumneavoastră ca un val ne străbateţi sărutul pipăit prin dovada absolută a existenţei! Atata vreme cât există, totuşi, iubirea, vei exista în fiecare literă de poem şi în fiecare acord de chitară. Pe curând, nu rămas bun!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.