Mi-e greu să mă uit la chipul tău
şi se înălbeşte sideral mereu
ai zburat de mult peste graniţă
târşâia după tine dorul meu.
Unele cărnuri cer mai degrabă carne
Trecerea nu e benefică, falnică
Tot cu tine duc luptele dinaintea somnului,
cu tine ultimele schimbări de realitate
cu tine furişat în croitoria zilei de apoi.
Lupoaica cu sânge încrustat pe labe
nu mai e a pamântului ei,
ţărâna nu îi mai primeşte carnea
omul a dez-naturalizat-o
a dez-umanizat-o
a de-significat-o.
În urmă venea moartea ca o depersonificare.
Cine eşti tu eşti eu,
cine creăm timpul instantaneu,
cine îşi ascute mereu
genele şi aşteptarea tăiată în pământ.
