Despre Ariadna

Ariadna Petri a obţinut licenţa în Relaţii Internaţionale şi Economie în Marea Britanie şi a urmat Masteratul în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale în Universitatea Complutense din Madrid. A debutat editorial cu volumul „Firul Ariadnei” (Ed. Bibliotecii Nicolae Iorga, Ploieşti, 2002), iar experienţa sa din Marea Britanie a fost reunită în poemele din „Cuvintele luminii / The Words of Light” (Ed. Paralela 45, 2005). Călătoriile academice de pe patru continente i-au permis amploarea tematică a ultimului volum, „Instantáneas en cuatro hilos”, publicat de editura spaniolă Niram Art. A fost premiată, publicată şi a participat la evenimente literare şi prezentări ale cărţilor sale în Spania, Marea Britanie, Mexic, Japonia, Ucraina şi România.

 

Este membră a mai multor cenacluri literare din România, precum şi a „Hammer & Tongue, Oxford” şi membru fondator al Clubului Literar din cadrul Societăţii „Românca” din Marea Britanie. În Spania a pus bazele Cercului Poetic RefleXos în cadrul Institutului Cultural „Constantin Brâncuşi” în anul 2009.

 

Comments
  1. Nina says:

    Salut Ariadna!

    sunt prea multe informatii penrtu mine. E imposibil sa vin in toate locurile unde as vrea, dar, daca exista ceva anume care are legatura directa cu poezia si nu e foarte departe ca distanta, mi-ar placea sa aud si sa vad din cand in cand ce se face, ce faci in poezie. Eu ma stradui sa pregatesc prezentarea in Romania a volumului meu aparut anul asta la Vinea( “Poeme de putere” ). Am si alte proiecte.. Despre unul as vrea sa vorbim peste niste zile cand zic eu ca sunt gata sa-l prezint pe ici pe colo. E un concurs de poezie pentru tineri, vorbitori de spaniola (romani, spanioli, etc). Ti-l trimit pe mail? Prin tine ar putea fi anuntat si poate ca vei avea vreo idee de colaborare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s