Posts Tagged ‘España’

Astazi, duminica 07 noiembrie, incepand cu ora 21.00, sunteti invitati la “Cenaclul Flacara”, o aducere aminte a poetului Adrian Paunescu. Espacio Niram, Cenaclul RefleXos si Clubul Cultural RoMadrid organizeaza omagierea marelui poet. Seara dedicata figurii lui Adrian Paunescu va reproduce admosfera Cenaclului Flacara. Va asteptam cu muzica si poezie.

Hoy, Domingo 07 noviembre, a partir de las 21.00, estáis invitados al “Cenaclul Flacara / Cenáculo la Llama”, para recordar juntos al poeta Adrian Paunescu. Espacio Niram, el Círculo Poético RefleXos y RoMadrid organizan un homenaje a la gran figura del poeta Adrian Paunescu, reproduciendo la atmósfera del Cenáculo “La Llama”. Os esperamos con música y poesía en el Espacio Niram, Calle de la Independencia, No. 2, Metro Opera.

Spunea maestrul “N-am crezut ca, de pe o strada pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încarcat de semnificatii contrare: viata si moartea. Si, mai ales, nu mi-am închipuit ca toata aceasta absurditate se va referi la mine!”… Nu! Nu se refera la el. Atâta vreme cât ne mai atingem înca mâinile tremurânde, el, ca un val ne strabate sarutul pipait prin dovada absoluta a existentei! Atata vreme cât exista, totusi, iubirea, va exista Adrian Paunescu în fiecare litera de poem si în fiecare acord de chitara. Pe curând, nu ramas bun!

Decía el maestro “Nunca pensé que, de una calle a otra, de un patio al otro, se puede llegar a un dúplex tan lleno de significados contrarios: la vida y la muerte. Y, sobre todo, nunca pensé que esta absurdidad se iba a referir a mí.”… No, no se referiría a ud., maestro! Mientras nos tocamos las temblorosas manos, ud. como una ola nos atraviesa el beso tocado como una evidencia absoluta de la existencia. Mientras existe, todavía, el amor, Adrian Paunescu existirá en cada letra, en cada poema y en cada acorde de guitarra. ¡Hasta pronto, nunca adiós!

Advertisements

Adrian Paunescu

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
si nu va mai veni-napoi, în veci,
si haina din cuier devine rece
si mânecile la camasi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
si l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, ca ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nametii vor începe sa se-astearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul turturilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scazamânt, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îsi joaca rolul ultim si-i e greu,
Ca îl priveste însusi Dumnezeu,
si dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

 

Acum doi ani, la Ploiesti, am cantat in sala impreuna cu atatia OAMENI, impreuna cu Adrian Paunescu si Tatiana Stepa: “enigmatici si cuminti, terminandu-si rostul lor”…acum nici unul nu mai este aici. Singurul lor prezent suntem noi. Suntem fiii pentru a caror erori au platit ei, au platit Grigore Vieru, Florian Pittis, Ion Stratan, Octavian Paller si platesc in continuare Fanus Neagu, Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, platesc prea multi, noi unde suntem, povara ni se ingreuneaza mereu, o rechemam la infinit!

Ei ne şopteau dintre viaţă şi moarte, de la limita dintre cercuri care doar o dată se poate atinge. Singura limită care există mai presus de noi, dar o simtim doar când ne infigem o singura apocaliptica data coltii insangerati de mistret nebun in propria noastra beregata. Marginea nu se poate atinge decat atunci cand trecem de ea, pentru ca limita nu apartine trecerii, ci deja celeilalte lumi. Dumnezeului pe care de atatea ori l-am omorat ma rog acum sa lase sa existe trecere macar pentru ei!

Te întâmpina pe stadioane arhipline

alaiul tău de tânăr,  ultim drum

pe când te înălţai din trupurile pline

de dragoste, de infinit prezent, de scrum.

Doar între noi cand se deşiră mute

nopţi albe, zile negre, disperări în zori

când am uitat alunecarea versului pe corzi stătute

şi nu mai ştim să declinăm poemele cu flori

Acum şi atunci când cel mai mult nevoie avem de tine

Să vii tunând cu vocea ta să ne trezeşti

să se ridice harul sfintei Bucovine

să ne-amintească vârful timpului la Bucureşti.

Spunea maestrul “N-am crezut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de semnificaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toată această absurditate se va referi la mine!”… Nu! Nu se referă la dumneavoastră, la tine. Atâta vreme cât ne mai atingem încă mâinile tremurânde, tu, dumneavoastră ca un val ne străbateţi sărutul pipăit prin dovada absolută a existenţei! Atata vreme cât există, totuşi, iubirea, vei exista în fiecare literă de poem şi în fiecare acord de chitară. Pe curând, nu rămas bun!

Hola, España!

Posted: October 26, 2009 in Press
Tags:

Pe cat de banal si enervant suna titlul, pe atat de suspicioasa eram eu inainte si imediat dupa venirea aici. Imi era frica de cum voi fi privita si catalogata (ca romanca, cea mai nesuferita natiune pentru multi dintre ei – uf!), de cat de repede ma voi putea adapta si imi voi gasi cele necesare (e.g. o camera/acoperis deasupra capului, ceva mancare si lucrurile de baza), cat de repede imi voi face prieteni si cunoscuti (aici inca lucrez din greu) si mai ales cat de mult voi putea asimila din efervescenta viata academica de aici.

Universidad Complutense, Madrid, fundata in 1499, cu 91,598 studenti (aproape 100, 000 cam jumatate din Ploiesti sau de 5 ori Campina) si o suprafata de aprox. 5,5 km2 este deservita de 5 guri de metrou si, evident, transport de suprafata. Tot ce se intampla in interiorul acestui spatiu este strict studentesc si educativ sau de cercetare, nici macar camine nu au mai avut loc, nici un bar sau alt fel de distractie, un mediu academic prin excelenta. Si ce puteam sa fac altceva in prima mea zi acolo decat sa ma plimb cu ochii enormi de mirare prin acest spatiu pana m-au durut picioarele. Si inca ma mai dor pentru ca ma incapatanez sa merg pe jos pentru a o cunoaste cat mai bine.

Deocamdata trebuie sa ma duc la ore (in fiecare zi de la 5 la 9pm), asa ca va mai povestesc maine. Vise placute.